Sari la conținut
program-de-vara-de-vizita-la-biserica-neagra

Din luna aprilie Biserica Neagră va putea fi vizitată după un nou program, cel de vară. Astfel edificiul va putea fi vizitat de marţi până sâmbătă de la ora 10:00 la 19:00 şi duminica, de la 12:00 la 19:00.

Reamintim că  datorită programului naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, în  săptămâna 1-6 aprilie, Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Braşov pune la dispoziţia profesorilor şi elevilor un program special de vizitare şi ghidaje în Biserica Neagră.
De marţi până vineri, programul de vizitare va fi prelungit până la ora 19:00, iar tineri voluntari vor realiza ghidaje gratuite pentru grupurile de elevi, din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 10:00.
În zilele de marţi, miercuri şi joi, de la ora 12:00 la 12:20, organiştii Bisericii Negre vor oferi scurte recitaluri la orga Buchholz pentru grupurile care se vor afla în incinta bisericii în acest interval.
„După experienţa anului trecut, când foarte multe grupuri de elevi au vizitat Biserica Neagră în acea săptămână, am găsit potrivit să venim în întâmpinarea dascălilor prin oferirea unui program special pentru această perioadă. ’Ora de Biserica Neagră’ va începe doar de marţi, 2 aprilie, deoarece luni biserica va fi închisă în a doua zi a Paştelui evanghelic”, a declarat preotul Peter Demuth.
Costul biletului de intrare pentru elevi este de 2 lei.

Comentarii

Ultimă oră