Sari la conținut
programul-complet-al-zilelor-brasovului

De vineri, 21 aprilie, Braşovul intră din nou în sărbătoare. Timp de trei zile, se va desfășura Festivalul oraşului, Zilele Braşovului, ediţia a XIV-a.

În acest an, sărbătoarea oraşului le va oferi participanţilor evenimente pentru toate gusturile şi vârstele, de la muzică pop-rock și muzică populară până la şlagărele anilor ’80 și hiturile de astăzi. Nu vor lipsi nici târgurile de meşteri populari, unde cei interesaţi pot învăţa diferite meşteşuguri, şi de cele de hand-made şi street food. De asemenea, duminică va avea loc unul dintre cele mai importante şi reprezentative evenimente ale Braşovului, coborârea Junilor în cetate.

Sărbătorile oraşului vor începe vineri dimineaţa cu deschiderea târgurilor: Târgul de meşteri populari (Piaţa Sfatului), Street-food  (str. M. Weiss) şi Târgul de produse hand-made (aleea de la Parcul Titulescu). Vineri va marca și prima zi de concert, în Piaţa Sfatului, spectacolele de deschidere fiind susţinute de copiii de la Kid Music şi grupul Folk Românaşul. De la ora 15, membrii Asociaţiei Musashino Japonia vor prezenta un program dedicat celor 25 de ani de prietenie dintre Braşov şi Musashino, iar de la ora 18.30 va începe Seara şlagărului românesc, când pe scenă vor urca Stela Enache, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac şi trupa Conexiuni.

Tot vineri, de la ora 20, în Piaţa Enescu, braşovenii şi turiştii se vor putea delecta cu filme de scurt metraj.

Sâmbătă, la întâlnirea cu publicul vor veni Carla’s Dream, Matteo şi Trupa Coco, de la ora 19, după ce în cursul după-amiezii, începând cu ora 17, vom avea, tot în Piaţa Sfatului, momente artistice ale copiilor de la şcolile şi ansamblurile din Braşov. De la ora 20, iubitorii de film sunt invitaţi la “The Great Pretender”, un documentar cu Freddie Mercury, care se va difuza în Piaţa Enescu.

Evenimentul cel mai aşteptat din timpul Zilelor Braşovului, Parada Junilor, va avea loc duminică, de la ora 11 şi se va desfăşura pe traseul devenit deja tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, str. Republicii, Piaţa Sfatului, str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon.

De asemenea, duminică, iubitorii de folclor vor avea ocazia să îşi asculte artiştii de muzică populară preferaţi în cadrul a două concerte folclorice în Piaţa Sfatului. Primul va începe de la ora 11.30 şi îi va avea ca protagonişti pe elevii de la Şcoala Populară de Artă, iar cel de al doilea va începe la ora 18.30, când pe scenă vor urca ansambluri de dansuri româneşti, maghiare, germane şi elene, după care spectatorii vor putea particpa la recitalurile Danielei Condurache şi al lui Nicolae Furdui Iancu. De la ora 20, în Piaţa Enescu, va rula celebrul film din anii ‘70, “Love Story”.

În toate cele trei zile, instituţiile de cultură braşovene vor organiza evenimente, iar muzeele vor avea acces gratuit. În plus, Asociaţia Amural va prezenta zilnic, începând cu ora 19.30 un spectacol de video-mapping, la corpul T al Universităţii Transilvania şi la Poarta Şchei.

Programul evenimentului în Piața Sfatului

Vineri 21 aprilie 2017

13,00    Program de muzică uşoară susţinut de Asociația de Kid Music production - Cătălina Neacșu, Sandra Stănilă, Maria Stroe

14,00    Grupul folk Românaşul

15,00    Program susținut de membrii Asociației Musashino Japonia

Sărbătorire a 25 de ani de prietenie între orașele Brașov și Musashino

18,30    Seara șlagărului românesc - Stela Enache, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac, Conexiuni

Sâmbătă 22 aprilie 2017

Semimaratonul Brașovului

16,00      Festivitate de premiere semimaraton

17,00      Dans Romana - elevii Şcolii Generale nr 3 Brașov

17,15      Eduard Ungureanu si colegii de la Palatul Copiilor Brașov

18,00      Concert susținut de câștigătorii concursului Gaudeamus

19,00      Trupa Coco, Matteo, Carla’s Dreams

Duminica 23 aprilie 2017

11,30    Program de muzică populară susținut de elevii Scolii Populare de artă

Parada Junilor

18,30    Muzică populară - Moment susţinut de ansamblurile de dansuri româneşti, maghiare, germane, elene, Daniela Condurache, Nicolae Furdui Iancu şi ansamblul Crai Nou

Comentarii

Ultimă oră