Va fi închis la Operă din Vinerea Mare până în a doua zi de Paşte.

   În luna aprilie sunt programate patru spectacole la Opera Braşov.

   În serile de sâmbătă, respectiv în 14 aprilie va fi reprezentată „Silvia”, în 21 aprilie, „Il Trovatore”,  şi în 28 aprilie, „Bal mascat” și  toate spectacolele încep de la ora 18.30.

   De asemenea, pentru copii, va fi pusă în scenă marţi, 24 aprilie, de la ora 11.00 „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Pentru acestea, biletele au fost puse deja în vânzare, dar având în vedere că în 8 aprilie va fi Paştele,

   Opera va avea casieria deschisă de luni, 2 aprilie,  până joi, 5 aprilie, între orele 10.00 – 17.00. De vineri, 6 aprilie până luni, 9 aprilie, va fi închisă.

   Programul normal de funcţionare va fi reluat de marţi, 10 aprilie.