Sari la conținut

Proiect: Aplicație împotriva fraudelor la vânzarea de mașini second hand

proiect-aplicatie-impotriva-fraudelor-la-vanzarea-de-masini-second-hand

O aplicație online va putea permite pe viitor oricărei persoane sau firme interesate de achiziția unui autovehicul second hand să afle întreg istoricul real al mașinii respective chiar și de pe telefonul mobil.

Platforma online, încă în lucru, va permite identificarea kilometrajului real, a numărului de proprietari anteriori și a accidentelor în care a fost implicat automobilul.

În prezent, la această platformă online lucrează mai mulți specialiști angajați de Guvern, aplicația fiind realizată în proporție de 20%.

Autorii proiectului au pornit de la ideea că tranzacțiile auto care implică vehicule second hand sunt netransparente, iar vânzatorii nu au interesul să fie sinceri. Astfel, foarte multe autovehicule au nereguli ascunse, de la modificarea kilometrajului, pentru a arăta valori mai mici, până la schimbarea motorului.

Dacă în alte țări există o legislație strictă în privința modificării kilometrajului afișat, chiar și în lipsa acestor prevederi, facilitarea obținerii informațiilor online de către cumpărător poate descuraja asemenea practici și în România, consideră inițiatorii proiectului.

Printre practicile nesincere care vor fi combătute astfel se mai numără ascunderea istoricului de accidente, numărului de proprietari sau scopului folosirii vehiculului, respectiv dacă un vehicul folosit ca taxi este vândut ca mașină de uz personal.

Prin culegerea informațiilor deținute de diverse instituții și agenții publice, care dețin date despre istoricul autovehiculelor, va fi realizat un serviciu online care să afișeze astfel de informații într-un mod accesibil pentru publicul interesat de achiziționarea unui autovehicul.

Cetățenii sau firmele vor avea astfel acces la informațiile utile pe care statul român le deține și vor putea lua o decizie informată atunci când cumpără o mașină.

Din păcate însă, nu s-a făcut nici o estimare despre o posibilă dată de la care această aplicaţie ar putea fi disponibilă în România.

Comentarii

Ultimă oră