Dacă un proiect depus la Primărie va fi pus în aplicare, autocarele pentru turişti, vor fi pe viitor scoase la marginea Braşovului. Parcarea pe Aleea de sub Tâmpa, ar urma să fie interzisă. Turiştii, ar fi debarcaţi în Livada Poştei, iar autocarele trimise în zona Stadionului Municipal.

  Primăria vrea ca aleea de Sub Tâmpa să devină zonă pietonală. Autocarele ar uma să lase turiştii în Livada Poştei, iar apoi să staţioneze la marginea oraşului într-o parcare de lângă fostul Stadion Municipal.

    Marţi, în şedinţa Comisiei de Circulaţie de la Primăria Braşov, a fost prezentat proiectul de resistematizare a zonei Livada Poştei, care atrage după sine şi desfiinţarea parcării pentru autocare de pe Aleea de sub Tâmpa.

  „Pentru a vedea impactul unei astfel de măsuri, în perioada următoare se va realiza un studiu de trafic. Aici este luată în calcul amenajarea unei staţii de îmbarcare-debarcare a turiştilor. Practic, autocarele ar urma să stea în jur de 15 minute în Livada Poştei, perioadă în care să fie debarcaţi turiştii, după care vehiculele ar urma să meargă la Stadionul Municipal, unde avem în vedere amenajarea unei parcări. Când ghidul termină turul, îl sună pe şoferul autocarului pentru a veni tot în Livada Poştei să preia turiştii, tot în aproximativ 15 minute”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

  Sorin Toarcea a mai spus că în cazul în care acest plan va fi pus în aplicare, pe Aleea de sub Tâmpa ar urma să fie restricţionat traficul rutier, planul pe termen lung al municipalităţii fiind ca această arteră să devină pietonală.

 Inițial parcarea de sub Tâmpa a fost gândită doar ca o zonă de debarcare şi îmbarcare a turiştilor. În realitatea însă autocarele stau cu orele acolo.

    În prezent, autocarele turistice sunt parcate pe Aleea de sub Tâmpa. Teoretic, turiştii ar trebui să fie debarcaţi şi îmbarcaţi doar în această zonă, dar, în realitate, de multe ori, turiştii se dau jos din autocare unde au treabă: la Piaţa Sfatului (în faţa Muzeului Casa Mureşenilor), la Poarta Şchei, pe strada Nicolae Bălcescu sau în Piaţa Unirii. Practic, Aleea de sub Tâmpa este folosită de cele mai multe ori ca o imensă parcare.