Lucrările pentru mutarea şi reabilitarea secţiei de Pediatrie a Spitalului municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş vor începe efectiv în 29 iulie 2019, după 7 ani de la iniţierea proiectului. Noua secţie va avea 25 de paturi, iar spaţiile pentru copii şi părinţi vor fi amenajate astfel încât să li se ofere intimitatea necesară. În plus, vor mai exista un loc de joacă, izolatoare şi săli de tratament. Dotările vor fi de ultimă generaţie, iar mobilierul nou.

   Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat de către autorităţile locale cu o firmă din Braşov, iar organizarea de şantier a început încă de la startul săptămânii, de luni, 22 iulie 2019. Reprezentantul constructorului, Constantin Chiriţă, a dat asigurări că totul se va finaliza în opt luni, conform prevederilor contractuale.

   Noua secţie îşi va primi pacienţii în clădirea principală a spitalului şi se va întinde pe două nivele – parter şi etajul 1, pe o suprafaţă totală de aproape 793 de metri pătraţi.

   La parterul clădirii se vor amenaja: un izolator, un cabinet pentru consultaţii, o sală de tratament, un salon de spitalizare de zi, grupuri sanitare pentru pacienţi şi vizitatori, precum şi dotări pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii (rampă acces, grup sanitar). De asemenea, arhiva secţiei de pediatrie şi vestiarul cadrelor medicale se vor amplasa tot la parter.

   La etajul 1 se vor amenaja: un izolator, săli de tratamente, o sală de mese cu oficiu şi un loc de joacă pentru copii, prevăzut cu sală de aşteptare. Vor mai exista grupuri sanitare atât pentru pacienţi, cât şi pentru vizitatori şi cadrele medicale. Tot la etajul 1, va fi amplasată camera de gardă şi saloanele pentru copii şi însoţitori. Toate saloanele – însumând un total de 25 paturi pentru spitalizare continuă – vor fi prevăzute cu grupuri sanitare proprii. Se vor amenaja la nivelul etajului şi cabinete pentru medici şi asistente.

      „Au fost şi multe critici în legătură cu mutarea acestei secţii, noi suntem primii care ne-am dorit ca acest proiect vechi, de peste 7 ani, care a fost în măsura Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov, de mutare a acestei secţii, de reabilitare, să fie pus în practică. Este finanţată întreaga reabilitare de către primăria municipiului Făgăraş. În ceea ce priveşte dotarea şi mobilierul, va fi totul nou”, a declarat Mariana Câju, preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului.