Sari la conținut

Proiect inedit la Braşov: Lecturi aprinse în cabinetele stomatologice

proiect-inedit-la-brasov-lecturi-aprinse-in-cabinetele-stomatologice

Marţi, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la ora 11:00, la Braşov vor avea loc lecturi simultane în cabinete stomatologice. Proiectul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”  este realizat în parteneriat cu Asociaţia Medicilor Dentişti din Braşov. "Chiar dacă lectura este un act de for interior, ce se petrece în tăcere, ea poate avea tot mai mulţi adepţi dacă este făcută de altcineva, de un actor sau chiar un bibliotecar cu har.Este adevărat că este vorba de un loc neconvenţional, dar cartea trebuie să rămână un însoţitor al omului în toate situaţiile. Pe de altă parte ne propunem să stârnim curiozitatea, utilizând cu folos un timp ce se scurge oricum în aşteptare şi care prea de multe ori poate fi umplut doar cu o lectură grăbită a unor tabloide sau reviste cu subiecte mondene" spun reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu.

Proiectul de lectură în spaţii neconvenţionale şi prin folosirea unor surse de iluminat inedite (de pildă, torţe sau faruri de motocicletă) a fost lansat, iniţial,  de Biblioteca Judeţeană Timiş. De exemplu, marţi, la Craiova vor avea loc lecturi în Sala Romanescu a bibliotecii judeţene, la lumina lampioanelor decorative. La Sibiu, în foaierul bibliotecii sibiene, la orele 19:00, 10 poeţi vor citi din creaţia proprie într-un moment de lectură la lumina unei Luni neconvenţionale, o instalaţie realizată de reprezentanţii Teatrului Gong, partener în proiect. La Timişoara proiectul se numeşte Lumini de şantier: alături de scriitorii locului, vor citi şi zidari care au contribuit la renovarea sediului central din Piaţa Libertăţii.

Comentarii

Ultimă oră