Sari la conținut

Proiectele prioritare ale lui Marius Neculoiu, candidat USL

proiectele-prioritare-ale-lui-marius-neculoiu-candidat-usl

Modificarea legii sănătății în interesul oamenilor,  un Spital Clinic Universitar, Centru de Transplant la Brașov şi consultații gratuite pentru copii şi pensionari. Acestea sunt cele patru proiecte prioritare ale dr. Marius Neculoiu, candidat USL pentru un post de senator în Colegiul 4 (Astra- Bartolomeu).

"Candidez pentru un post de parlamentar pentru a încerca să aduc o schimbare în sistemul medical. Consider că acest lucru se poate realiza prin modificarea legii sănătăţii în interesul oamenilor (mă refer la alocarea de medicamente compensate în proporţie de 90%, la un sistem de asigurări de sănătate sustenabil, la crearea unor proiecte de lege pentru prevenţia bolilor şi construirea de spitale regionale, oferirea asistenţei medicale gratuite la domiciliu pentru persoanele defavorizate, şi nu în ultimul rând la găsirea unei modalităţi de corelare a activităţii spitalelor publice cu a celor private, în interesul pacienţilor” declară dr. Marius Neculoiu, candidat USL.
“De asemenea, cred cu tărie în necesitatea construirii unui Spital Clinic Universitar, care să reprezinte şi un spaţiu de învăţare pentru studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania.
Datorită specializării mele şi a interesului profund pentru aceste probleme, susţin crearea unui Centru de Transplant Renal la Braşov. Acest lucru este necesar, deoarece costurile pentru dializa pacienţilor sunt foarte mari. Costul unui transplant ar putea fi acoperit de un an de dializă” adaugă dr Marius Neculoiu.
“Sunt la curent cu problemele românilor în general şi ale braşovenilor în particular şi ştiu că lipsa banilor pentru tratare este una dintre acestea. În acelaşi timp sunt de părere că toţi avem dreptul la sănătate şi asistenţă medicală primară, astfel încât voi încerca să creez o modalitate de a oferi consultaţii gratuite pentru copii şi pensionari. Consider că politica şi meseria de medic se pot îmbina. Eu nu renunţ la profesia mea de medic – voi consulta şi voi opera în continuare la Braşov. Dar m-am gândit să mă îndrept spre politică tocmai pentru a rezolva anumite probleme stringente, care există astăzi în sistemul sanitar românesc şi care trebuie regândite şi redimensionate.” transmite alegătorilor săi dr. Neculoiu.

Comentarii

Ultimă oră