Sari la conținut
prudenta-este-cea-mai-buna-metoda-

Multe infracțiuni sunt comise sub impulsul momentului sau după o minimă prealabilă ,,cercetare” a zonei, hoții profitând de neglijența victimelor.

Un geam deschis, o înclinație spre popularizare a bunurilor/valorilor deținute de proprietarii de locuințe fie printre vecini/cunoștințe, fie pe site-uri de socializare, afișarea ostentativă de bijuterii sau alte bunuri scumpe (telefoane mobile, tablete etc), lăsarea casei nepăzite, acareturile din curte deschise sunt câteva dintre cauzele care favorizează comiterea furturilor și tâlhăriilor în mediul urban și mediul rural.

La acestea se adaugă naivitatea pe care escrocii o exploatează la maxim atunci când prin împrietenirea cu victima pătrund în locuință ori o deposedează de valorile aflate asupra sa, clasicele legende prin care victima este păcălită și determinată să înstrăineze sume mari de bani pentru a remedia o situație fictivă (ex. metoda accidentul) sau pentru a intra în posesia unui premiu fictiv ca moduri de operare pentru înșelăciune.


Printr-un set minim de măsuri de precauție aceste situații pot fi evitate, iar victimizarea împiedicată.


Astfel, Poliția Brașov vă recomandă:
 Când plecați de acasă, verificați dacă ați închis bine ușile și ferestrele;
 Stabiliți împreună cu vecinii un sistem de supraveghere a apartamentului / casei atunci când lipsiți mai mult de la domiciliu;
 Nu furnizați informații despre vecinii dumneavoastră și nu primiți în casă persoane necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituții sau oferă diverse servicii și care nu se pot legitima;
 Nu primiți în curte cetățeni străini de comunitate care oferă diverse bunuri spre vânzare sau se angajează să facă lucrări ori reparații. Aceștia vă pot înșela sau vor să vadă ce bunuri pot fura din gospodăria dumneavoastră;
 Atenție la internet! Nu postați informații personale și nici fotografii care să spună hoților care este situația dumneavoastră materială;

 Nu dați curs instrucțiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că sunt avocați, procurori, polițiști, medici etc și reprezintă rudele implicate într-un accident rutier;
 Nu înmânați bani persoanelor care sunt trimise la ușa dumneavoastră sau cu care vi se solicită să vă întâlniți;
 Nu efectuați niciun transfer bancar în contul unor necunoscuți;
 Nu acceptați schimburi de bunuri sau așa zise ”chilipiruri”.


NU UITAȚI! O ATITUDINE PREVENTIVĂ VĂ POATE FERI DE EVENIMENTE NEDORITE!

Comentarii

Ultimă oră