Sari la conținut

Puncte importante pentru echipa de hochei Corona Braşov

puncte-importante-pentru-echipa-de-hochei-corona-brasov-

Echipa de hochei ASC Corona 2010 Braşov s-a întors cu o zestre de trei puncte din cele două meciuri disputate în weekendul recent încheiat în Ungaria. Vineri, hocheiştii braşoveni au fost învinşi de liderul incontestabil din acest sezon al Ligii MOL, Dab Docler cu 6-3. Pentru Corona au marcat Zsok de două ori şi Virag. Duminică seara, la Budapesta, hocheiştii braşoveni s-au impus cu acelaşi scor cu care a pierdut vineri, 6-3 (3-1, 1-1, 2-1). Pentru echipa de sub Tâmpa au marcat Antal, Rawlyk, Peter Robert, Pisarenko, Bonar şi Baszilides. „Sunt mulţumit de cum ne-am prezentat în ambele meciuri, băieţii au înţeles că numai prin muncă şi dăruire putem să obţinem şi victorii. La DAB a fost foarte greu, ei chiar sunt cei mai buni în acest sezon iar cu Ferencvaros am dominat jocul de la început până la sfârşit. Am început în dezavantaj pe tabelă dar băieţii au jucat atent şi constant pe toată durata jocului şi nu le-am dat nicio şansă adversarilor. Acum pot spune ca avem şanse la play-off dacă vom continua pe acelaşi drum pe care ne aflăm acum”, a spus tehnicianul Coronei Braşov, suedezul Greg Lindqvist. După ultimele rezultate, Corona a acumulat 42 de puncte dar se află în continuare pe locul cinci la doar cinci puncte de play-off, dar cu un joc mai puţin disputat. După revenirea din Ungaria, delegaţia braşoveană are liber până duminică deoarece la Patinoarul Olimpic se desfăşoară Campionatul Mondial U20, divizia a II-a. Următorul meci din Liga MOL al formaţiei braşovene va avea loc în data de 18 decembrie la Miercurea Ciuc.

Comentarii

Ultimă oră