Sari la conținut
putem-sa-ne-alegem-baba

„Babele” sunt considerate personaje ale mitologiei populare româneşti şi încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.

Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1 martie şi până în data de 9 din aceeași lună, se pornește să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă. Însă cum vremea la start de martie e în general capricioasă, timpul care pare să devină aparent frumos poate să ofere și „capcane”, adică schimbări bruște și reveniri ale frigului.

Bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie, vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine (soare, vreme frumoasă) sau, din contră, vom fi supărăcioşi şi mohorâţi la fel ca baba aleasă (vreme urâtă, ploaie, nori).

Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.

  Cum se alege baba? Circulă în popor două variante.

Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie.

O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel cã baba va fi pe 1 martie.

În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.

Orice „babă” ați alege, vă urăm să prevesteasă o primăvară reușită!

Comentarii

Ultimă oră