Sari la conținut

Raliul Braşovului: Circulaţie restricţionată pe mai multe drumuri naţionale

raliul-brasovului-circulatie-restrictionata-pe-mai-multe-drumuri-nationale

În cele două zile se va desfăşura deja tradiţionala competiţie Raliul Braşovului, astfel că mai multe porţiuni de drum vor fi închide traficului în acest weekend. Raliul Braşovului se desfăşoară vineri şi sâmbătă, scrie adevarul.ro. În itinerariu regăsim probele speciale celebre Poiana, Pârâul Rece şi Babarunca, proba regină de 27 de km care trece în judeţul Prahova, dar şi revenirea superspecialei din centrul Braşovului. Restricţiile sunt valabile vineri 21 martie şi sâmbătă 22 martie.

Vineri vor fi închise următoarele drumuri: Drumul National (DN) 73A, tronsonul dintre Predeal – Râşnov, în intervalul 14:00 – 17:03, Drumul National (DN) 1E, tronsonul dintre Râşnov – Poiana Braşov, în intervalul 15:00 – 17:48, Drumul National (DN) 73A, tronsonul dintre Şinca Nouă – Poiana Mărului, în intervalul 17:45 – 20:41, Drumul National (DN) 73A, tronsonul dintre Poiana Mărului – Zărneşti, în intervalul 18:00 – 20:59. De asemenea în municipiul Braşov circulaţia va fi restricţionată pe Bulevardul Eroilor şi strada Piaţa Teatrului în intervalul 19.00-21.44.

Sâmbătă, circulaţia va fi oprită pe următoarele drumuri: Drumul National (DN) 1E, tronsonul dintre Braşov – Poiana Braşov, în intervalul 08:15 – 10:46 şi în intervalul 15:00 – 18:00, Drumul Naţional (DN) 73A, tronsonul dintre Râşnov – Pârâul Rece, în intervalul 08:30 – 11:19 şi în intervalul 15:30 – 18:30, dar şi Drumul National (DN) 1A, tronsonul dintre Săcele – Cheia, în intervalul 10:30 – 16:00. Programul competiţiei: - 20 martie, ora 19.30, prezentare în Piaţa Sfatului. - 21 martie, ora 20.00, Braşov Rally Show la Modarom. - 22 martie, ora 09.16, Start de la Livada Poștei. - 22 martie, ora 16.27, Start din Poiana Braşov. - 22 martie, ora 18.30, Sosire în Piaţa Sfatului.

Comentarii

Ultimă oră