Sari la conținut

Râșnovul va fi stațiune de interes național într-o lună

rasnovul-va-fi-statiune-de-interes-national-intro-luna

Primarul Adrian Veștea a anunțat că, în aproximativ o lună, oraşul Râşnov ar putea fi declarat staţiune turistică de interes naţional. Edilul a precizat că procedura este în curs, mai fiind necesare doar de câteva clarificări cerute de Ministerul Justiţiei.
„Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a dat aviz favorabil, și Ministerul Administraţiei şi Internelor şi-a dat, de asemenea, avizul, mai rămâne cel al Ministerului Justiţiei, care a cerut unele completări la dosarul depus de noi”, susține primarul Adrian Veştea.
Proiectul de lege cu această temă se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din 19 octombrie. Acest statut este unul special și va avea un impact important asupra dezvoltării oraşului.
Impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Din judeţul Braşov, statut de staţiune de interes naţional mai au Predeal şi Poiana Braşov.

Comentarii

Ultimă oră