De asemenea, asemenea acțiuni de deteriorare pot avea consecințe foarte neplăcute și pentru cei care doresc să-și etaleze „talentele” artistice pe adăposturile sau chioșcurile din stații. Un asemenea exemplu este și E.S., din Brașov, care în urmă cu câteva săptămâni, a fost identificat ca fiind persoana care a inscripționat cu grafitti mai multe construcții metalice din stațiile de transport public Berzei, Neptun și Sanitas. Identificarea s-a realizat cu ajutorul camerelor de luat vederi amplasate în stații, de către polițiștii sesizați de RATBV S.A.
”Dorim și pe această cale să mulțumim Poliției Municipiului Brașov pentru sprijinul acordat în identificarea persoanelor care murdăresc adăposturile și chioșcurile de bilete din stații. Trebuie înțeles faptul că nu mai tolerăm deterioarea acestor construcții și, implicit, a unei părți din imaginea orașului, precum și faptul că în fiecare situație vom face tot ceea ce este necesar pentru ca persoanele care afectează ceva să și plătească”, a precizat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.
De menționat faptul că, după ce a fost identificat, lui E.S. i s-a oferit posibilitatea de a curăța cele trei puncte de vânzare deteriorate, posibilitate pe care a și exploatat-o, el îndepărtând pe cheltuiala proprie, deloc de neglijat, inscripțiile făcute.
Bejan
22 Noi 2017
Nume
Comentariu