Sari la conținut
razboi-termonuclear-in-coreea

Coreea de Nord a repetat marţi ameninţarea cu declanşarea unui război "termonuclear" în Peninsula Coreea şi i-a îndemnat pe străinii prezenţi pe teritoriul sud-coreean să ia în calcul plecarea lor din această ţară. "Peninsula coreeană se îndreaptă către un război termonuclear", a apreciat Comitetul Nord-Coreean pentru Pace în regiunea Asia-Pacific, într-un comunicat difuzat de agenţia de presă oficială KCNA. "În caz de război, nu vrem ca străinii care trăiesc în Coreea de Sud să fie expuşi", continuă Comitetul, un organ de propagandă al regimului de tip stalinist, îndemnând "toate organizaţiile străine, întreprinderile şi turiştii să pună la punct măsuri de evacuare".  Phenianul, care a instalat recent două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta de est, a anunţat vineri că nu poate să mai garanteze securitatea misiunilor diplomatice din capitală începând de la 10 aprilie.
Niciuna dintre ţările care au misiuni diplomatice la Phenian nu a apreciat totuşi ca necesară, pentru moment, măsura evacuării personalului.

Comentarii

Ultimă oră