La sfârșitul lunii decembrie 2016, Ministerul Dezvoltării a emis un ordin cu privire la unitățile sanitare din mediul urban incluse în Programul Național de construcții de interes public sau social. Pe această listă cuprinsă în Ordinul Nr. 3285 al Ministerului Dezvoltării au fost incluse și lucrările de reabilitare și consolidare a Spitalului Clinic Județean Brașov. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a ținut să precizeze că procedura de achiziție este deja efectuată. În cel mai scurt timp, lucrările vor putea începe, iar Compania Națională de Investiții va putea prelua pe parcurs proiectul. Costul total al lucrărilor de la Spitalul Județean, în conformitate cu noii indicatori tehnico-economici, va fi de peste 28 milioane de lei. În această sumă sunt incluse și lucrări de 1,7 milioane de lei pentru actualizarea condițiilor de securitate la incendiu din Corpul A al unității sanitare, dar și circa 800.000 lei pentru montarea unor ascensoare noi, rezistente la incendiu. Compania Națională de Investiții ar urma să suporte circa 25 milioane de lei din costul total al proiectului.