Sari la conținut
recital-cameral-la-patria

Marţi, 3 decembrie 2013, de la ora 19.00, la sala Muzicii de cameră „Patria” va avea loc recitalul cameral, cu următorul program:
ANTON NICULESCU - violoncel
GALINA TÎRNOVSCHI – pian
Lucrări celebre de Tartini, Giordani–Popper, Schumann, Granados, Debussy, Gliér, Cui, Vlasov, Prokofiev, Shchedrin, Vecsey, Chaplin, Braga.
 
Anton Niculescu s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni. A început studiul violoncelului cu tatăl său, prim violoncelist al Orchestrei Radio din Bucureşti; alături de mama sa - pianistă - a avut prima sa apariţie în public într-un recital la vârsta de 12 ani, la Sala Mică a Palatului din Bucureşti. După absolvirea excepţională a Conservatorului din Bucureşti, a început o intensă activitate concertistică, în paralel ocupând posturi de mare prestigiu (precum cele de prim-violoncelist al Teatrului „La Scala” din Milano şi la „Teatro Comunale” din Florenţa). A susţinut turnee de concerte şi recitaluri pe numeroase scene importante ale lumii. Din 1997 este Membru de onoare al Academiei filarmonice din Bolonia (Italia), academie fondată în anul 1666 (care l-a avut ca membru chiar şi pe W. A. Mozart). A realizat înregistrări radio, TV şi CD-uri . Din anul 1996 este solist-concertist la Filarmonica Braşov.

Preţul unui bilet este de 20 lei, 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele se pot procura de la sala "Patria", după următorul program:
- luni, miercuri, joi: 12.00 - 15.00;
- marţi: 16.00 - 18.00;
- cu o oră înainte de recital.

Comentarii

Ultimă oră