Opera Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor” îi invită pe iubitorii muzicii bune miercuri, 10 aprilie 2019, de la ora 17.00, la muzeu, la Recitalul de la ora 5, intitulat „Lasă-mă să-ţi cânt!”.

  Evenimentul muzical va fi susţinut de artiştii Operei Braşov: Valentina Mărgăraş - soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, împreună cu Nora Vlad – actriţă şi Simona Patriche – pianistă. La fagot: Oliver Popescu.

    În cadrul recitalului, protagoniştii vor interpreta arii din operetele „Lăsaţi-mă să cânt!” de Gherase Dendrino, „Paganini” de Fr. Lehar, lied-uri de S. Rachmaninov – „Vocalise”, „Paşii” de F. Donceanu, aria „Pie Jesu” din „Requiem” de G. Fauré şi „Se tu m’ami” de G.B. Pergolesi, dar şi partea a II-a din „Concertul în Fa Major pentru fagot” de C.M. von Weber.

   Biletele pentru Recitalul de la ora 5 se găsesc la Muzeul „Casa Mureşenilor” (Piaţa Sfatului nr. 25), înainte de eveniment.

 Prețul biletelor este de 2 sau 5 lei.