Sari la conținut

Demiterea lui Traian Băsescu de către Curtea Constituţională are şanse reale, dacă se ia în calcul datele recensământului din 2011.Judecătorii CCR vor stabili dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Iar liderii USL au anunţat că ar putea sesiza Curtea Constituţională că PDL şi Traian Băsescu au viciat referendumul, prin acţiunea lor de boicot.Pe lângă toate acestea, luni seară, la Antena 3, Dan Şova (USL) a prezentat un document al Institutului Naţional de Statistică în care se prezintă cum trebuie calculat cvorumul privind demiterea preşedintelui. Liviu Dragnea a făcut o adresă către Institutul Naţional de Statistică, prin care cerea un număr provizoriu al populaţiei stabile din România. Iar răspunsul din partea Institutului este: Din datele ultimului recensământ în România numărul populaţiei stabile este de 19.042.936. La acest număr se adaugă numărul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, rezultatul final fiind de 20.254.866. Institutul Naţional de Statistică menţionează în acelaşi document că ponderea populaţiei României sub 18 ani a fost la 1 ianuarie 2011 de 18,31%, adică 3.726.895 persoane” În consecinţă, rezultă că, în România, la data referendumului, numărul persoanelor cu drept de vot era de 16.527.971. Ceea ce înseamnă că cvorumul de la referendum era, de fapt, de 8.265.685 de alegători. Iar, potrivit BEC, duminică, au participat la vot 8.429.265 persoane. Cvorumul de 50%+ 1 a fost astfel îndeplinit. Citeste si

Prezenţa reală la referendum în judeţ este de 53 %, iar nu 43%»

Comentarii

Ultimă oră