Sari la conținut

„Regina Maria - marea româncă”, întâlnire de suflet și cultură la Grădina Bastion

regina-maria-marea-romanca-intalnire-de-suflet-si-cultura-la-gradina-bastion

Brașovenii sunt invitați de către AFAFCI (Asociația Femeilor de Afaceri și Conducătoare de Întreprinderi din Brașov) la un eveniment deosebit - o întâlnire de suflet și cultură la Grădina Bastion (în spatele magazinului Star).

Pentru că AFAFCI are ca temă principală în această vară femeile deosebite, femeile model, femeile emblematice, joi, 26 iulie 2018 brașovenii sunt chemați să ia parte la o întânire care readuce în atenția generală una dintre cele mai puternice personalități feminine ale României moderne și anume Regina Maria.

Un istoric de valoare, Georgeta Filitti, va vorbi în cadrul întâlnirii, documentat și cu aplecare, despre cea mai dragă doamnă a românilor, Regina Maria.


   Pentru a intra în atmosfera de epocă interbelică, celor prezenți li se propune să-și asorteze ținutele cu accesorii sau piese de îmbrăcăminte preferate ale Reginei Maria: ie, dantelă, șaluri de voal, catifea, perle, pălării.

Întâlnirea va avea loc în Brașov, la Grădina Bastion, în spatele magazinului Star, joi, 26 iulie 2018, cu începere de la ora 17.45.


    Costul participării este 45 lei, iar prețul se achită la intrare.


   In cadrul evenimentului se vor servi gustări, apă, cafea, ceai.

Pentru confirmări și rezervări cei interesați sunt invitați să trimită un e-mail la afafci.bv@gmail.com sau să sune la numărul de telefon 0751 411 411.

Comentarii

Ultimă oră