Sari la conținut
reguli-europene-preturi-la-fel

Anul 2014 a început în forţă cu aceste regului noi şi odată cu ele şi preţurile au fost ajustate. Odată cu aceste modificări au fost intensificate şi controalele Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

,, Nu aş vrea ca cineva să creadă că 2014 este un an apocaliptic şi cum a început anul, toate preţurile trebuie să explodeze şi toată lumea trebuie să stea într-o zonă apropiată cu cea de stres. Producătorii de lapte nu au de ce să se teamă. În primul rând avem două categorii de producători de lapteŞ fermele comerciale mari, care sunt organizate în asociaţii care sunt autorizate sanitar veterinar, care îndeplinesc nişte condiţii de biosecuritate, de sănătate a animalelor, au medici veterinari de liberă practică, fie concesionari, fie abilitaţi care supraveghează din punct de vedere al sănătăţii efectivele respective şi mai avem o activitate mai spre libera practică, mă refer la micii producători, care au două, trei, patru animale în gospodărie, sunt micile exploataţii, sunt destul de multe la nivelul judeţului. Sunt oameni care trăiesc de pe urma acestor animale şi pe care din punctual nostrum de vedere va trebui să îi ajutăm ceva mai mult decât până acum. ,, a declarat dr. Dorin ENACHE – director executiv D.S.V.S.A. Brașov în cadrul emisiunii MIX ACTUAl, difuzată pe MIX 2 TV şi moderată de Onelia Pescaru.

Acesta a mai declarat că ,, ancestral, tradiţional, dacă cel care deţine puţine animale, face igiena mulsului aşa cum a fost învăţat din moşi strămoşi, respectând posibilitatea de igienă personal, spălarea la timp a ugerului, înainte de muls, atâta timp cât timp cât mulge în vase curate, spălate, igienizate, atâta timp cât deplasează acel lapte în cel mai scurt timp spre central de colectare care deţine un tanc de răcire, nu văd de ce trebuie să ne facem probleme. ,,

Laptele adus de ţărani către piaţă are voie să fie comercializat prin dozatoare speciale. ,, Cei care vând lapte pe sub tarabă împreună cu alte produse, cum se mai întâmplă, aceia sunt cei care sunt în culpă. Acel comerţ nu există nicăieri în Europa. ,, a mai spus Dorin ENACHE în cadrul aceleaşi emisiuni. Ce alte declaratii a mai facut seful DSVSA Brasov puteti afla de aici!

Comentarii

Ultimă oră