Sari la conținut

Reguli noi de înscriere în clasa pregătitoare în 2013

reguli-noi-de-inscriere-in-clasa-pregatitoare-in-2013

Ministerul Educaţiei schimbă regulile de înscriere la clasa pregătitoare.  Se revine la metodologia de înscriere valabilă în 2011, a anunţat Stelian Fedorca, secretar de stat în minister Educaţiei, citat de gandul.info.  Practic, înscrierile în clasa pregătitoare din 2013 se vor face într-o singură etapă, în martie, şi nu în patru, cum au fost în acest an, iar consiliile de administraţie ale şcolilor vor stabili criterii de primire a copiilor din alte sectoare.
Criteriile de departajare care rămân însă în vigoare pentru toate şcolile sunt următoarele : prioritatea copiilor din circumscripţia şcolii şi existenţa unui frate sau a unei surori, care învaţă deja în acea şcoală.Oficialul a mai spus că, în luna ianuarie 2013, Ministerul Educaţiei va face publică procedura de înscriere.
La finalul primului semestru se va decide în privinţa clasei pregătitoare. Mai exact, dacă ea va rămâne la şcoală sau va fi mutată la grădiniţă, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Braşov. Aceasta a precizat că a cerut Inspectoratelor şcolare să facă o analiză, iar apoi va fi luată o decizie. “Acum lucrăm la regulamentul privind înscrierea în clasa pregătitoare şi vom lăsa părinţii să-şi înscrie copiii unde vor. După opinia mea, această clasă  nu trebuie să mai rămână în şcoli acolo unde copiii învaţă în spaţii inadecvate şi va trebui să gândim soluţia mai favorabilă, la grădiniţă. Nu e vorba să-I mutăm înapoi. Cei care se află acum în şcoală, la clasa pregătitoare, vor merge în continuare, până termină ciclul primar. Alţii vor rămâne în grădiniţe, dacă nu au spaţii în şcoală sau vor merge la şcoală dacă este totul ok”, a declarat ministrul Educaţiei.

Comentarii

Ultimă oră