Zilnic bicicliștii sunt accidentați pe arterele rutiere din cauza necunoașterii și îndeosebi a nerespectării regulilor de circulație.

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

Copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți.

Bicicletele trebuie conduse pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât mai aproape de bordură sau acostament. Acolo unde există piste speciale
pentru biciclete, conducătorii acestora le vor folosi obligatoriu. Unde există acostamente amenajate cu prundiș, pământ bătătorit sau poteci laterale, bicicliștilor li se recomandă folosirea lor.

ATENȚIE! Circulația bicicletelor pe trotuoare este interzisă. La schimbarea direcției de mers asigurați-vă temeinic și semnalizați din timp intenția de a vira. Semnalizarea se efectuează cu cel puțin 50 m în localități, respectiv 100 m în afară, înainte de efectuarea manevrei. Intenția de a vira trebuie semnalată cu mâna! În felul acesta partenerii de drum află despre intențiile dvs și iau măsuri de siguranță!

În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie echipată cu elemente sau dispozitive care în mișcare formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie, fixate pe spițele roților.

Pentru un plus de siguranță se recomandă ca biciclistul să poarte cască de protecție omologată, iar în mod obligatoriu pentru a putea fi observat de ceilalți participanți la trafic să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Este interzis bicicliștilor:
 să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;
 să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
 să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
 să se țină de un vehicul aflat în mers;
 să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul alter persoane;
 să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
 să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
 să conducă bicicleta fără a menține contactul roților cu solul.

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă!