Gospodinele din Veneție ne reînvaţă spălatul şi înălbitul rufelor la râu. Vineri, pe Youtube

 La râu, cu leşie şi săpun făcut în casă. Nimic din comerţ, nimic mecanizat. Cam aşa spălau bunicile noastre rufele odinioară, iar obiceiul acesta a fost reînviat la Veneţia de Sus. De fapt, câteva gospodine din satul Veneţia de Sus s-au adunat pentru a face o demonstraţie despre cum se spălau pe vremuri rufele la râu.

        Iniţiatoarea acestei acţiuni este Maria Boboia, cea care în luna iunie a acestui an a fost gazda obiceiului de clacă la cositul fânului şi datorită căreia o serie de alte obiceiuri şi practici tradiţionale au fost readuse la viaţă în „satul cu comori”, cum mai este cunoscut satul Veneţia de Sus.
Totul a fost surprins într-un material foto-video de echipa Serviciului Cultură Tradiţională, din cadrul Centrului Cultural Reduta Braşov.

       Premiera filmului va avea loc în data de 9 octombrie 2020, ora 11.00, pe Youtube, dar va putea fi văzut şi pe pagina de facebook a Centrului Cultural Reduta, sau va putea fi accesată pe site-ul centrulculturalreduta.ro .

 
          Un ritual care începea cu o seară înainte

       Despre modul în care se spălau înainte rufele, aflăm de la Maria Butum sau „a lu` Olimpia”, localnică, în vârstă de 74 ani. Seara, rufele erau puse în ciubărul confecţionat din lemn, prevăzut cu un cep „de-i dădeai drumul la leşie” şi sprijinit pe „chicioarele de lemn” (scaun cu trei picioare, n.r.): „punea o vrediţă, le lua, le-nmuia într-o troacă de lemn, le freca ghine, ghine cu săpun de casă şi le aşeza în ciubăr (…) Întăi se punea un lepedeu, cârpele de vase, apoi cămăşile şi iile, iar la final, un alt lepedeu mai slab, că cenuşa taie”. După ce rufele erau aşezate în ciubăr, se punea cenuşa, „că o căldare, că jumătate, depinde cât de mare era. Dacă familia era mare trebuia să hie (...) dar erau mari, că erau tot câte cinci-şase copii, doi bătrâni şi doi părinţi şi iacă-te, se făceau zece”. Se făcea focul, se fierbea apa într-o căldare mare din fontă, „băgată-n zid” şi se turna peste rufe. Leşia se scurgea prin cepul ciubărului, operaţiunea repetându-se de câteva ori. A doua zi, dimineaţa devreme, erau duse cu „vrediţa” la vale, se „băteau” cu maiul de lemn şi apoi întinse să se usuce la soare.