Şoseaua de la Râmnicu Vâlcea la Târgu Jiu coboară pante line, urmând meandrele unui râu ipotetic. La 44 de kilometri de urbea trinităţii brâncuşiene se bifurcă, pe mâna dreaptă, vechiul drum al Băii de Fier. Aici, pe Valea Râului Galben, la poale de Parâng, peşteră boltită aduce, cu fiecare secundă, mulţumiri picăturii de apă şi geniului ei artistic. Legendele Peşterii Muierii ţin de Mitul lui Zamolxe, adevăr în crâmpeie şi romantism speologic. Poveştile poartă nume de coloane, stalactite şi stalagmite: Orga, Vălul Miresei, Turcul, Piatra însângerată, Domul mic, Moş Crăciun şi ... Cadâna. Le-am descoperit împreună cu ... minerii, nu ai lui Cozma, cum au ţinut să precizeze, oameni obişnuiţi cu galeriile şi întunericul, aflaţi aici în calitate de simpli turişti.
"Văleu, muică, ce hău e acolo!"
Este ora 18.00. Aşteptăm pătrunderea la gura peşterii. Bărbaţii fac glume groase pe seama muierilor din adâncuri. Explicaţiile ghidului au darul să-i dezamăgească un pic. Peştera s-a format în urmă cu 125 de milioane de ani, ca urmare a acţiunii de erodare a apei asupra rocii calcaroase. Numele are rădăcini prozaice, aici adăpostindu-se, în vremuri de restrişte, femeile, bătrÂnii şi copiii. Din totalul de 3668 de metri, doar 960 sunt vizitabili, în restul galeriilor fiind amenajată o rezervaţie speologică accesibilă numai specialiştilor. Prima cercetare ştiinţifică a Peşterii Muierilor a fost făcută între anii 1894-1929, iar electrificarea în 1958. S-au descoperit unelte de silex, obioecte de bronz, ceramică de Coţofeni, alături de vertebre cuatenare: ursul şi hiena de peşteră. S-a mai descoperit - se putea altfel? - şi un craniu de femeie preistorică, perfect consrvat, aflat în prezent la Muzeul Antipa din bucureşti.
Vizitarea începe cu "Bazinele mici". Drumurile se bifurcă din când în când şi suntem avertizaţi să nu ne abatem de la cărarea electrificată. Un miner pus pe şotii scoate din geanta de voiaj o cască cu lămpaş, i-o dă unui prieten ortac şi-i spune să o ia pe galeria din dreapta, că ştie el că acolo sunt ascunse muierile. Minerul fustangiu apare pe traseul de bază livid şi exclamă îngrozit: "Văleu, muică, ce hău e acolo! Dacă mai făceam un pas aici îmi putrezeau oasele!"
Love - story în măruntaiele pămÂntului
Din Bazinele mici se trece pe lângă o coloană superbă denumită Orga, datorită asemănării cu instrumentul muzical dar şi sunetelor aparte pe care le scot liliecii care se lovesc în zborul lor de ... tuburile orgii. Se pătrunde apoi în Sala Altarului şi a Stâncii Însângerate. Legenda spune că pe vremea când Mihai Viteazul era Mare Ban al Craiovei, o nepoată a sa, Tofana, s-a îndrăgostit de un păstor din Parâng. Fata nu a primit binecuvântarea părintească pentru o asemenea însoţire şi atunci s-a ascuns în peşteră împreună cu alesul său. Nu a avut parte de fericire nici în măruntaiele pământului, oşteni tocmiţi descoperindu-i aici, în Sala Altarului. Somaţi să se dea prinşi, mirii nenuntiţi au preferat cununia cu moartea tăindu-şi venele, sus, pe stânca însângerată. Specialiştii spun că petele roşietice de pe stâncă sunt datorate oxidului de fier, dar fetele şi flăcăii satelor din împrejurimi preferă să creadă în povestea jupâniţei Tofana, urcând aici, pentru a-şi jurui dragostea, în fiecare an, de Armindeni.
Drumul continuă pe brânci, folosirea pasului piticului fiind uneori singura modalitate de trecere. Lăsăm în urmă Bazinele Mari şi ne oprim în faţa unei vitrine cu fosile. Perfect conservate pot fi văzute resturi de ursus speleus, adică urs de peşteră. După încă o sută de metri de mers ghemuit se intră în cea mai spectaculoasă încăpere a peşterii, Sala Minunilor.
Turcul, Cadâna şi Moş Crăciun
Lumina meşteşugit dozată completează atmosfera de basm şi ireal. Picătura de apă s-a întrecut aici în desăvârşirea frumosului mineral. Din tavan atârnă ţâşnit, candelabrele mari. Statuia turcului pare reproducerea fotografică a unui ienicer cu iatagan şi fes. Meşteră trebuie să fi fost apa aici, ştiutoare de belle arte trebuie să fi fost piatra, legiile proporţiei şi simetriei fiind perfect respectate. Există şi aici o legendă. Un paşă turc a luat urma unei codane din Baia de Fier care se refugia în peşteră din calea păgânilor. A găsit-o în Sala Minunilor şi i-a promis că o îmbracă în aur dacă vrea să-i fie cadâna. Fata a acceptat, dar a intervenit mitologia populară cu spiritul bun al lui Moş Crăciun care a împietrit alături pe fată şi turc pentru a-i păzi în veşnicia de piatră. Lacrimile codanei curg şi acum formând o altă minunăţie de peşteră, Cascada Împietrită.
Ghidul şoltic ne urează la bună vedere spunând că este cel mai fericit bărbat din lume: pleacă, în fiecare dimineaţă la muieri, iar nevasta nu se supără!
Ieşirea este în munte la capătul a 968 de metri. Incredibil muzeu al naturii, Peştera Muierilor dospeşte poveşti şi iubiri de demult dăltuite în calcar şi epos de geniul aritstic al picăturii de apă...
