Sari la conținut

Reprezentanţii aeroporturilor civile din România se întâlnesc la Poiana Braşov

reprezentantii-aeroporturilor-civile-din-romania-se-intalnesc-la-poiana-brasov

În cadrul evenimentului, care va avea loc în perioada 24-25 septembrie în Poiana Brașov se vor dezbate tendințele existente în aviația civilă în contextul noilor provocări ale secolului XXI.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo, subiectele abordate sunt noile cerințe și reglementări, obiective, strategii și priorități, evoluția și transformarea aeroporturilor din România din perspectiva dezvoltării infrastructurii, a eficienței și îmbunătățirii experienței pasagerilor, activitatea instituțiilor specializate ale statului care exercită atribuții în perimetrul aeroportuar, aeroporturile și partenerii lor comerciali.

La adunare vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Autorităţii Aeronautice Civile Română, Consiliului Concurenței, ai Serviciului Român de Informaţii, Poliţiei Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale a Vămilor, directorii generali ai aeroporturilor din ţară și agenţi economici din ţară şi străinătate cu activitate în domeniul aeroportuar.

AAR reuneşte ca membri permanenţi 15 aeroporturi civile din România, precum şi membri asociaţi, companii cu activităţi conexe domeniului de activitate aeroportuar: ROMATSA, societăţi de proiectare şi construcţii, furnizori de produse şi servicii sau alte activităţi non-aeroportuare.

Comentarii

Ultimă oră