Sari la conținut

Reprezentanții Castelului Bran deschid un centru de vaccinare la Vama Medievală

reprezentantii-castelului-bran-deschid-un-centru-de-vaccinare-la-vama-medievala

Vaccinare la Castelul Bran. Reprezentanții Castelului Bran deschid un centru de vaccinare la Vama Medievală.

De vineri, 7 mai 2021, Castelul Bran găzduiește maratoane de vaccinare cu doze Pfizer BioNTech, timp de o lună, în perioada weekend-urilor, în clădirile Vămii Medievale din incinta Domeniului Bran. Spațiul destinat vaccinării beneficiază de flux unidirecțional și este structurat astfel: camera de așteptare, cameră recepție / înregistrare, cameră vaccinare, camera observație post vaccinare, cameră personal medical. Acesta va fi dezinfectat periodic cu lămpi UV și nebulizator. Vaccinarea se va face cu echipa medicală mobilă, fără programare, iar orarul de funcționare al centrului este după cum urmează: vineri, între orele 14:00 – 20:00, sâmbătă, de la 10:00 la 20:00 și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Este asigurată, de asemenea, parcare gratuită pentru beneficiari, în imediata vecinătate a imobilului. Inițiativa a apărut ca urmare a intenției guvernului de a deschide centre de vaccinare în unități private și, totodată, în întâmpinarea perioadei în care deplasările între regiuni vor deveni mai frecvente, fapt ce va genera o creștere a numărului de vizitatori la Castelul Bran și la pensiunile din localitate. Acțiunea se adresează atât membrilor comunității și echipei Castelului Bran, cât și turiștilor români care vizitează monumentul istoric sau care sunt cazați în zonă. În cazul înregistrării unor cifre semnificative, perioada de desfășurare a maratoanelor se va prelungi până la 3 luni. Toți beneficiarii vor primi “diplomă de vaccinat la Castelul Bran” și, în cazul în care vor opta și pentru vizita la Castel, vor avea acces gratuit la Expoziția cu Instrumente Medievale de Tortură.

Comentarii

Ultimă oră