Două acorduri contractuale pentru execuția unor astfel de lucrări au fost încheiate în aceste zile de reprezentanții CJ Bv.

 

Este vorba despre „Reabilitare DJ 132 Rupea - Homorod - limită județ Harghita.

 

Antreprenorul va reface structura rutieră a drumului interjudeţean DJ 132, cu tot ceea ce înseamnă carosabil, acostamente, drumuri laterale, trotuare şi amenajare alveole pentru staţii de transport public.

 

Finanțarea lucrărilor de realizare a acestui proiect extrem de necesar localităților din zona Rupea este asigurată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.

 

Un alt contract încheiat este cel de achiziție publică a lucrărilor pentru DJ 108 Hărman-Sânpetru.

 

Vor fi realizate lucrări de amenajare a structurii rutiere, de preluare și descărcare a apelor pluviale, de amenajare a drumurilor laterale și a podețelor, precum și lucrări pentru siguranța circulației. Partea carosabilă asfaltată va avea lățimea de 6 metri, cu acostamente laterale de câte un metru.

 

În cadrul proiectării va fi analizată posibilitatea de amenajare a unor piste de biciclete de-a lungul acestui drum.