Sari la conținut
republica-moldova-are-un-nou-primministru

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat prim-ministru pe Ion Păduraru, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale. „Am semnat decretul privind desemnarea candidatului în funcţia de prim-ministru, acesta fiind domnul Ion Păduraru”, a transmis preşedintele Nicolae Timofti.

„Am luat decizia într-o situaţie dificilă. Suntem în plină iarnă, iar multe probleme legate de buget, de asigurări în diferite domenii sunt încă în aşteptare. Când am ales candidatura dumnealui am ţinut cont de faptul că alianţa majoritară din Parlament nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiindcă din numărul de 56 s-au retras şapte, iar Curtea Constitutională a hotărât că majoritatea absolută are dreptul la prezentarea unui candidat dacă întruneşte mai mult de 51 de mandate”, a explicat Timofti, care a respins încă o dată candidatul propus de Partidul Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.

„Fiindcă acest număr nu a fost atins, noi am propus reconfirmarea semnăturilor, însa acest lucru nu s-a întâmplat. Aşa că, potrivit prevederilor Curţii Constituţionale, am hotarât să prezint un candidat din iniţiativa mea. Pe domnul Păduraru îl cunosc de mult, îl cunoaşte multă lume. Este un om cu iniţiativă, gândeşte la nivel statal. Sunt convins că întruneşte toate condiţiile de integritate pentru a ocupa această funcţie”, a subliniat Timofti.

Ion Păduraru este secretar general al Administraţiei prezidenţiale din Republica Moldova. De profesie jurist, Ion Păduraru, în vârstă de 54 de ani, a fost decan al Baroului de Avocaţi Chişinău. Păduraru a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei în Cabinetul premierului Ion Sturza, în perioada martie - noiembrie 1999. Ion Păduraru s-a născut pe 18 ianuarie 1961 în satul Tîpleşteşti, raionul Sîngerei, din Republica Moldova. Este căsătorit şi are doi copii.

www.mediafax.ro

Comentarii

Ultimă oră