Şantierul „Apa” se mută pe strada Carierei! Vor fi restricţii pe un sens, până la sfârşitul lunii iunie!

   În cadrul Contractului de Lucrări nr.9F, cu titlul „Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuțieși de canalizare în Brașov și Săcele”, lucrările de modernizare de pe strada A.I.Cuza au fost finalizate sâmbătă, 18 mai 2019, iar acu continuă pe strada Carierei din Brașov.

   Conducătorii auto care intră pe strada Carierei, dinspre strada Lungă, vor avea acces pe un sens de circulație, ca până acum. Pe celălalt sens, cei care vin dinspre Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic și se deplasează spre strada Lungă au accesul blocat, cu excepția mijloacelor de transport în comun.

   Rutele alternative sunt:

La stânga – str. Pictor Ion Andreescu, ieșire spre Calea Făgărașului
La dreapta – str. 8 martie

   Zonele de lucru vor fi semnalizate corespunzător.

   Se estimează că lucrările vor fi finalizate la sfârșitul lunii iunie 2019.

 „Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020. Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare,este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și le mulţumim pentru înțelegere atât participanților la trafic, cât și locuitorilor din zonele adiacente”, a transmis Compania Apa, într-un comunicat de presă.