Traficul va fi restricţionat, în weekend, pe drumul spre Poiana Braşov. Asta din cauza Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013. Astfel DN1E pe sectorul Braşov-Poiana Braşov va fi închis sâmbătă şi duminică între orele 8,45-12,00 şi 13,45-18,00. Poliţiştii le cer conducătorilor auto să respecte cu stricteţe indicaţiile agenţilor Serviciului Rutier. Cei care doresc să ajungă în Poiana Braşov în cele două zile o pot face pe la Râşnov.
După o pauză de şase ani în care a absentat din campionatul de viteză în coastă, întrecerea revine, sub numele de Marele Premiu al Oraşului Braşov. Până joi, în competiţie s-au înscris 95 de piloţi, dar până vineri este posibil ca numărul acestora să treacă de 100. Printre maşinile din concurs se află şi două Ferrari, un Porsche 911 GT2 şi 14 maşini de epocă, potrivit organizatorilor.