Sari la conținut

Restricţiile de trafic de pe str. Castanilor se prelungesc până vineri

restrictiile-de-trafic-de-pe-str-castanilor-se-prelungesc-pana-vineri

Lucrările de instalare a conductei de fontă în zona Patria din municipiul Braşov vor continua până vineri, 15 noiembrie 2019, pe porțiunea cuprinsă între trecerea de pietoni Patria – Corpul de vânători de munte și trecerea de pietoni de la Carpatex, situată la intersecția cu strada Lucian Blaga.

Astfel, traficul va fi restricționat pe strada Castanilor, pe un singur sens pentru fiecare direcție, până vineri, a transmis Compania Apa.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să evite zona pentru ca lucrările să fie finalizate cât mai repede.


  Cuplările de conductă se realizează pentru întregirea rețelei noi montate, de la subtraversarea bulevardului 15 Noiembrie până la conducta de pe strada N. Titulescu.


   Luni, 18 noiembrie 2019, este programat să înceapă tronsonul IV de lucrări, cuprins între str. Roșiorilor și str. Petru Rareș.

„Vom informa din timp participanții la trafic și cetățenii cu privire la programul lucrărilor și la restricțiile de trafic care vor decurge. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a precizat Compania Apa.

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Comentarii

Ultimă oră