Sari la conținut

Reprezentativa de fotbal a României s-a făcut din nou de râs. Tricolorii au reuşit să smulgă un rezultat de egalitate, scor 1-1 (0-1), în deplasare, în compania selecţionatei Albaniei, în ultima etapă a grupei D de calificare la Campionatul European din 2012 şi au încheiat preliminariile pe locul trei. Golul albanezilor a fost reuşit de Salihi "24, în timp ce pentru România a punctat Luchin "77. Meciul a fost întrerupt timp de două minute, începând din minutul 80, după ce fanii albanezi au aruncat mai multe torţe în teren, după golul marcat de Luchin. Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat după remiza din meciul cu Albania, scor 1-1, că este mulţumit cu acest rezultat de egalitate, deoarece „tricolorii" puteau să şi piardă întâlnirea. „Din păcate n-am mai avut forţă la acest meci, îmi doream să câştigăm aceste două întâlniri. Asta este situaţia, am primit gol dintr-o greşeală, la fel cum s-a întâmplat şi cu Belarus. Trebuie să ne declarăm mulţumiţi cu acest egal, puteam şi să pierdem. Rezultatele n-au fost bune, dar jocul a fost îmbucurător. Am văzut mulţi jucători, sper ca în viitoarul apropiat să facem un «11» care să nu mai greşească atât de mult. Obiectivul meu e calificarea la CM 2014, dar eu aveam ambiţia să ne calificăm şi acum. Suferim foarte mult la mijloc. Ştiam ce mă aşteaptă, nu-mi pare rău că am preluat naţionala. Avem şanse să mergem la CM", a spus Piţurcă.

Comentarii

Ultimă oră