Sari la conținut

Românii, cea mai numeroasă comunitate de cetățeni străini în țările din UE

romanii-cea-mai-numeroasa-comunitate-de-cetateni-straini-in-tarile-din-ue

Românii au ajuns să se numere printre principalele minorităţi stabilite în Uniunea Europeană. cel mai recent raport Eurostat privind cetăţenii străini din statele UE arată că românii constituie principala minoritate de străini cu rezidenţă în străinătate în Spania, Italia şi Ungaria, minorităţi importante de români găsindu-se şi în Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovacia, scrie Gândul. Cei mai mulţi se află însă în Italia, apoi în Spania şi Germania, în cele trei ţări aflându-se aproape 2 milioane de români cu rezidenţă, cifra neluându-i în calcul pe cei aflaţi acolo temporar sau fără forme legale.
     Astfel, conform Eurostat, cei mai numeroşi rezidenţi români se află în Italia, unde cei 1.081.400 de români care s-au stabilit acolo reprezintă principala minoritate de cetăţeni străini. Urmează Spania, unde de asemenea cei 728.252 de români rezidenţi acolo sunt cea mai numeroasă minoritate de cetăţeni străini.
   În România, cele mai importante minorităţi de rezidenţi străini sunt moldovenii (10.952), turcii (8.143), chinezii (6.624), italienii (5.554) şi sirienii (3.588). De altfel, România este singurul stat UE în care cetăţenii din Siria ocupă un loc atât de important ca procent din rezidenţii străini stabiliţi.

Comentarii

Ultimă oră