Sari la conținut

Românii cu credite la bănci primesc o lovitură dură de la senatori

romanii-cu-credite-la-banci-primesc-o-lovitura-dura-de-la-senatori

Senatorii au modificat legea clauzelor abuzive în favoarea băncilor şi în detrimentul clienţilor. Astfel, aleșii au introdus în lege amendamentele susținute de reprezentanții bancherilor, clauzele abuzive nu vor mai putea fi scoase din contract, iar dreptul de a acţiona băncile în instanţă este considerabil restrâns, scrie money.ro. Potrivit unui amendament, clauzele considerate ca abuzive privind dobânzile şi comisioanele nu vor fi admisibile în instanţă dacă un client semnează contractul sesizând însă că respectivele clauze i-au fost prezentate diferit de către reprezentanţii băncii. În al doilea rând, un client poate acţiona banca în judecată dacă nu a înţeles care este exact preţul bunului pe care îl achiziţionează prin creditul angajat. O protecţie suplimentară acordată băncilor de către senatori este faptul că cei care vor să le cheme în judecată nu o vor putea face decât la Bucureşti, deoarece aceste cazuri vor fi judecate de un tribunal specializat. Legea mai poate suferi modificări şi la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

SURSA: money.ro

Comentarii

Ultimă oră