Sari la conținut

Românii, invitaţi să voteze logo-ul Preşedinţiei României

romanii-invitati-sa-voteze-logoul-presedintiei-romaniei

Până în 30 octombrie, românii pot vota unul din cele 19 propuneri de identitate vizuală pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, pe care ţara noastră şi-o va asuma timp de şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019.

În această competiţie au intrat peste 250 de tineri din ţară, iar juriul, format din 19 membri, a ales cele 19 proiecte ce urmează să primească voturile. Votarea se face pe pagina de Facebook „Concurs Logo Pres Ro 2019”, creată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Pentru punctare vor fi luate în calcul următoarele reacţii: like, love, şi wow.

Votul publicului va avea o pondere de 50%. Pe baza punctajului cumulat obţinut vor fi premiate locul I - 3.000 euro, locul II - 2.000 euro şi locul al III-lea - 1.500 euro, urmând a fi acordate şi două premii speciale.

De asemenea, câştigătorii vor vizita sediile instituţiilor europene de la Bruxelles. Finaliştii vor fi anunţaţi în 3 noiembrie.

Potrivit BZB, „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition“, competiţia dedicată exclusiv elevilor din învăţământul liceal şi studenţilor din sistemul de învăţământ superior, programul de studii de licenţă, de cetăţenie română, este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene.

Comentarii

Ultimă oră