Siria nu este un tărân sigur, aşa că Ministerul Afacerilor Externe a hotărât retragerea personalului auxiliar şi a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Damasc, după cum anunţă Mediafax. Reprezentanţii MAE le recomandă românilor aflaţi în Siria să părăsească teritoriul acestei ţări cât mai repede. Conaţionalii noştri aflaţi într-o astfel de situaţioe pto apela la mijloacele comerciale de transport încă operaţionale (aeriene, navale şi terestre). Acţiunile de reprimare şi confruntările armate continuă în Siria, în pofida apelului Naţiunilor Unite adresat tuturor părţilor de instituire a unui armistiţiu zilnic de câteva ore. Zeci de persoane au fost ucise în confruntările de joi, în timp ce bilanţul violenţelor care durează de un an a ajuns, conform estimărilor ONU, la circa 8.000 de morţi. (A.M.)