Cam cât de ipocrit poate fi politicianul care răcnește de la tribuna Parlamentului că Programul Start-Up Nation este un eșec total, dar care, în privat, chibițează pentru a vedea dacă “ai lui” prind finanțarea? 

Un deputat cât o mână de om, Roxana Mînzatu, de la Brașov, se încăpățânează să creadă câ într-o zi se va face și pe la noi un alt fel de politică.

Și că atunci când e vorba de programe importante nu va mai conta cine punctează electoral sau cine taie o panglică.

Avem publicată lista cu primele 10.000 de planuri de afaceri la Start-Up Nation și de marți a început și semnarea contractelor de finanțare.

Așa că multe mii de mici afaceri pornesc la drum într-un proiect despre care s-a spus ca despre girafă, cândva: “Așa ceva nu există!”

Există speranțe și pentru meșteșugarii tradiționali, copleșiți la tarabe de invazia de kitch-uri și chinezisme, pentru că ei reprezintă identitatea noastră românească, într-o lume atât de pervertită și cosmopolită. Legea meșteșugarilor artizani ar face și dreptate și ordine. Și, spune Roxana Mînzatu, e aproape gata.

Și tot cam pe acolo ar fi și legea uceniciei, atât de necesară la vremea la care în România ar fi atât de mult de lucru și atât de puțini oameni care vor și pot să muncească. 

Un deputat care muncește mult și vorbește puțin la TV. Așa că, după fiecare emisiune rămân multe... nevorbite!

Roxana Mînzatu, la Mix Actual.

Nici un comentariu la articolul "Roxana Mînzatu, la Mix Actual "
Posteaza un comentariu

Nume

Comentariu

some error text here