Loteria Română anunţă că a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de două milioane de euro, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Iaşi.

Primul câştig de categoria I la Loto 6/49 a fost obţinut pe un bilet care a costat doar 14,50 lei. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica premiul.

Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, s-a câştigat în 3 decembrie 2017 şi a fost în valoare de peste 6,37 milioane de lei.