Sari la conținut

Sute de arbori de pe dealul Cetăţuiei au fost doborâţi pentru ca monumentul să poată fi văzut mai bine din oraş.

Deşi acum teoretic cetatea este vizibilă din oraş, nu la fel de vizibil este şi peisajul depolorabil de aici. Peste 300 de arbori au fost tăiaţi pentru ca braşovenii şi turiştii care vin în oraşul de la poalele Tâmpei să poată să vadă mai bine edificiul. Cu toate acestea, prea puţine persoane au observat tăierea copacilor, implicit cetatea.


Nu e defrişare, e curăţare

Şi chiar dacă zona Cetăţuii arată acum ca după război din cauza tăierilor masive, pentru cei de la primărie este vorba doar de o simplă curăţare. „Nu e vorba de o defrişare, e vorba de o curăţare a zonei. Acolo e vegetaţie care a crescut necontrolat. Din toate fotografiile pe care le avem la dispoziţie, Dealul Cetăţuii acum câteva zeci, chiar sute de ani era fără vegetaţie, încercăm şi noi să punem în evidenţă un monument pe care îl are Braşovul”, a spus Sorin Toarcea purtător de cuvânt Primăria Braşov.


Înlocuiţi cu puieţi

Pentru cei 300 de arbori tăiaţi, municipalitatea dă asigurări că vor fi plantaţi alţi 300 de puieţi sau chiar mai mulţi, aceştia urmând a fi toaletaţi periodic pentru a rămâne la o înălţime care să nu împiedice vizualizarea edificiului din oraş. Trebuia găsită o altă variantă de promovare a monumentului astfel încât să se evite tăierea sutelor de copaci? Aşteptăm răpunsurile sau părerile dumneavoastră pe situl BraşovulTău.ro, la secţiunea Ştirile Mix TV.
Sorin Focşa

Comentarii

Ultimă oră