Serviciul Public Local de Termoficare Braşov a anunţat că de la 1 iulie, tarifele pentru energie termică au fost diminuate.

Astfel, preţul local facturat populaţiei din municipiul Braşov, pentru energia termică, este de 198,97 lei/Gcal.

În ceea ce priveşte consumatorii noncasnici, cei care sunt racordaţi la reţeaua de transport plătesc un preţ mediu de 266,53 lei/Gcal, iar cei legaţi la reţeaua de distribuţie plătesc un preţ mediu de 394,24 lei/Gcal.

Până la 1 iulie, consumatorii casnici au plătit 201,53 lei/Gcal, deci cu 2,56 lei mai mult decât noul tarif. În cazul consumatorilor noncasnici, cei racordaţi la reţeaua de transport plăteau un preţ mai mare cu peste 14 lei, iar cei racordaţi la reţeaua de distribuție plăteau mai mult cu circa 10 lei.