Chiar dacă se anunţă din nou ninsori primăvara e ca şi venită. Semnalul l-a dat, zilele trecute, prima ursoaică de pe muntele Tâmpa,  care s-a trezit din hibernare şi a ieşit la plimbare. Ea a ajuns în zona împădurită de la Metrom dar,  GPS-ul  pe care îl poartă a indicat că, deocamdată, aceasta n-a intrat în oraş.



ICAS i-a pus GPS.



Viceprimarul Adrian Gabor care are în “custodie” urşii gunoieri este încă liniştit. El ne-a spus că încă nu sunt “vizite” pe la tomberoanele de gunoi din Răcădău, din Centrul Istoric şi din zona Metrom. Gabor ne-a dat însă şi vestea că o ursoaică de pe Tâmpa a coborât în zona Metrom: “ Ursoaica a fost identificată de cei de la Institutul de Cercetări şi  Amenajări Silvice Braşov( ICAS).
Nu a ieşit însă din zona împădurită. Nu ştim nici dacă are pui. Din câte cunosc eu, pe Tâmpa, mai  sunt vreo 5 urşi şi ursoaice. Flavius Barbulescu, directorul Serviciului de Gestionare al Animalelor din cadrul Primariei Brasov, ne-a declarat alte date statistice. El spune că, în 2009, pe Tâmpa mai erau, în total, 9 urşi şi ursoaice. Bărbulescu spune că serviciul pe care îl conduce este pregătit deja să intervină dacă urşii gunoieri vor coborî peste două trei săptămâni în oraş, la tomberoanele de gunoi, după mâncare.


Vor fi, din nou, “spectacole” cu urşi.




Inginerul Ramon Jurj  de la Institutul de Cercetări şi Amenjări Silvice Braşov ne-a precizat că ursoaica cu GPS, care are şi doi pui de doi ani, a fost identificată inţial în zona Metrom iar, ieri dimineaţă, ajunsese în pădurile de la Timişul de Jos. “ Am reuşit să îi punem GPS în noiembrie, 2009, când era la bârlogul de pe Tâmpa, aflat la trei kilometri de noile blocuri din Răcădau. Ea a stat acolo, cu puii, până în 18 ianuarie, când a venit gerul mare şi apoi a plecat la alt bârlog de pe versantul nordic al Postăvarului.” Jurj mai spune că nu ştie să spună la acestă oră câţi urşi vor mai coborî în Răcădău dar e sigur că  cel puţin o ursoaică, cu pui de anul acesta, şi ursoiaca cu GPS, împreună  cu puii ei,  vor coborî la tomberoane pentru că sunt “abonate “ aici” : ” Problema cu urşii pe străzi nu se va rezolva, cum am mai spus şi spun din nou, decât dacă se rezolvă situaţia cu gunoaiele, cu resturile menajere şi alimentare, ş.a.m.d.” ( Maria Petraşcu)