Sari la conținut

Salvamontiștii și polițiștii locali fac prevenție

salvamontistii-si-politistii-locali-fac-preventie

Amenzi între 500 și 1000 de lei ori sancțiuni de la 1000 la 2.500 de lei! Asta riscă oricine încalcă Regulamentul privind conduita schiorilor / snowboarderilor pe domeniul schiabil al municipiului Brașov, normativ care iși propune să mențină ordinea si să impună civilizația în Poiană.

De asigurarea respectării acestor reguli se ocupă Serviciul Public Local Salvamont și Poliția Locală Brașov, instituții care au o coloaborare în vederea menținerii unui climat de siguranță și civilizație pe pârtii. Așa cum prevede Regulamentul, se interzice plimbarea animalelor de companie pe pârtie, atunci când funcțioază instalațiile de transport pe cablu.

De asemenea, pe pârtii, au acces doar snowmobilele celor de la Salvamont, Jandarmeria Montană ori cele ale operatorului de întreținere a pârtiilor. Amenda pentru încălcarea acestei prevederi este între 1000 și 2500 de lei. Aceleași limite de sancționare sunt prevăzute de Regulament și în cazul distrugerii cu intenție a plaselor sau a pieselor de semnalizare fixate pe pârtie pentru siguranța schiorilor.

Amenzile de la 500 la 1000 de lei sunt specificate în situațiile în care sunt folosite alte dispozitive pe pârtia de schi, ținând cont de faptul că aceste piste sunt destinate în exclusivitate acestui sport. Aceeași sancțiune se aplică și în cazul accesului pe pârtia care este închisă ori dacă gardurile de protecție sunt escaladate cu sau fără schiuri/snowboarduri. Penalizarea este valabilă și dacă sunt utilizate alte pârtii decât cele deschise pentru nocturnă (după ora 22.00). De asemenea, pentru copii sub 14 ani care nu poartă căști de protecție Regulamentul stipulează sancțiuni între 500 și 1000 de lei. Nesocotirea dispozițiilor din Regulament constituie contravenție, și atrage după sine pedeapsă pecuniară, aplicată de polițiștii locali.


Apariția acestui normativ a fost o necesitate, în condițiile în care de la un sezon de iarna la altul, Poiana Brașov înregistrează o creștere semnificativă de turiști iubitori ai schiului, iar implementarea acestor reguli urmărește reducerea accidentărilor, a evenimentelor neplăcute, dar și menținerea unui climat de siguranță, precum și pentru a ridica nivelul de civilizație într-o stațiune, care a fost introdusă în topul celor mai bune stațiuni din Europa de Sud-Est.

Comentarii

Ultimă oră