Sari la conținut

Salvamont Braşov pregătește o campanie de atenționare pentru siguranţa pe munte

salvamontul-brasov-pregateste-o-campanie-de-atentionare

„Nu porniţi în drumeţii montane, decât echipaţi corespunzător!” Aceasta este ideea de bază care ar trebui să reiasă dintr-o campanie pusă la cale de Salvamont Braşov.

Salvamontiştii braşoveni, în parteneriat cu Clubul montan Carpamont Braşov, vor desfăşura, în week-end-ul care urmează, o campanie de atenţionare a cetăţenilor cu privire la importanţa echipării corespunzătoare, pentru siguranţa pe munte.

În perioada 14-15 Octombrie 2017 are loc în comunitatea braşoveană campania de atenţionare asupra echipamentului necesar desfăşurării în siguranţă a drumeţiilor montane.

Această acţiune este venită ca rezultat al numărului mare de intervenţii în acţiunile de salvare, în care de cele mai multe ori victimele implicate nu deţin un echipament adecvat sau nu se informează asupra condiţiilor meteo şi a traseului.

Fiind organizată de către Clubul montan Carpamont Braşov în parteneriat cu Serviciul Public Local Salvamont Braşov, campania reprezintă o acţiune fără precedent ce se doreşte a fi replicată la nivel naţional.


    Echipele implicate în acţiunea de informare - formate din membri şi voluntari de la clubul montan, din salvamontişti şi din tineri participanţi la programul de dezvoltare personală The Duke of Edinburgh s International Award Romania - vor fi prezente, sâmbătă 14 octombrie 2017 şi duminică 15 octombrie 2017 , între orele 10.00 şi 14.00, în cinci puncte strategice ale Braşovului montan, acolo unde există un aflux important de persoane ce obişnuiesc să plece în drumeţii: Aleea de Sub Tâmpa, vârful Tâmpa, Pietrele lui Solomon, Poiana Braşov şi Vârful Postăvarul.

Comentarii

Ultimă oră