Sari la conținut
salvati-muzeul-primei-scoli-romanesti

Abac-ul, harta Daciei, catedra şi tabla! Acestea sunt obiecte de pe vremea lui Anton Pann, păstrate în original la muzeul Primei Şcoli Româneşti. Marele povestitor a fost de trei ori profesor la Prima Şcoală Românească, iar una dintre sălile instituţiei de cultură îi poartă acum numele. La muzeu se găsesc 65 de titluri de carte ce poartă semnătura lui Anton Pann, care sunt, din fericire, ferite de intemperii. În schimb, alte 30 de mii de documente cu valoare istorică deosebită şi şase mii de cărţi vechi ale muzeului Prima Şcoală Românească sunt acum în mare pericol.„Cel mai mare scriitor înainte de Eminescu, are peste 60 de titluri de carte, aproape 40 de cărţi de muzică. Privind în literatura universală nu am găsit un scriitor cu mai multe cărţi ca el şi, din păcate, la liceu nu se mai învaţă nimic despre el de circa 10 ani. Anton Pann este acum un necunoscut pentru elevul de mâine ori la noi la Prima Şcoală Românească a fost de trei ori profesor în 1821, în 1828 şi în 1850”, a spus directorul muzeului Prima Şcoală Românească. Documentele şi cărţile vechi, care aparţin muzeului Prima Şcoală Românească, sunt bine păstrate de specialiştii de aici, însă cum spun ei, cu natura nu se pot lupta, iar în două clădiri ale instituţiei de cultură şi într-o anexă, pur şi simplu plouă. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că aici nu s-au făcut reparaţii de zeci de ani, iar la unele anexe ale clădirilor chiar de sute de ani. Conducerea muzeului cere acum ajutorul braşovenilor şi spune că instituţia de cultură se susţine exclusiv din taxa de intrare. Cei care vor să doneze pot face acest lucru la muzeul din Şcheii Braşovului , dar şi în contul fundaţiei Prima Şcoală Românească.

CONT : RO34BRDE080SV05848350800

Comentarii

Ultimă oră