Sari la conținut

Consilierul local Lucian Ionescu spune că în întregul său mandat a avut ca prioritate asigurarea susţinerii financiare pentru funcţionarea şi modernizarea unităţilor sanitare din oraşul Zărneşti.
Astfel, cu fonduri de la bugetul local, aprobate de majoritatea consilierilor, în luna februarie au fost demarate lucrările de reabilitare ale ambulatoriului din cadrul Spitalului Orăşenesc „C.T. Spârchez“ (Policlinica spitalului).
Ionescu a mai precizat că, ulterior, după ce vor fi finalizate lucrările de modernizare a ambulatorului, conducerea spitalului va fi în măsură să dea curs mulţimii de cereri referitoare la închirierea de spaţii necesare înfiinţării unor cabinete medicale de cardiologie, neurologie, balneofizioterapie, obstetrica ginecologie, stomatologie şi a unui cabinet medical diabetologic.

Comentarii

Ultimă oră