Candidaţii care au susţinut examenul de titularizare în învăţământ în această vară sunt aşteptaţi, în această săptămână, la şedinţele publice de repartizare a posturilor vacante rămase libere. Este vorba despre posturile cu viabilitate mai mică de trei ani, pentru care se va încheia contract pe perioadă determinată, pentru un an de zile, iar cel care obţine un astfel de post va fi doar suplinitor în învăţământ.

   „Din 21 august 2019 avem licitaţie pentru posturile rămase libere, cu viabilitate mai mică de 4 ani. Pentru posturile titularizabile, am avut la sfârşitul lunii iulie. La aceste şedinţe, toţi cei care au avut note peste 5 la examenul de titularizare vor putea să-şi aleagă un post, în funcţie de media obţinută”, a explicat prof. Ion Negrilă, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ) Braşov.

     Dacă şi după aceste licitaţii vor mai rămâne posturi vacante sau fracţii de normă neacoperite, în 7 septembrie 2019, va fi organizat un nou concurs, însă, de această data, la nivel judeţean.

   „La acest concurs pot participa toţi cei care nu au dat examenul de titularizare sau suplinitorii necalificaţi. Când spun necalificaţi, mă refer la candidaţii care au terminat o facultate, n-au găsit catedră pe postul lor şi atunci s-au orientat către un post apropiat domeniului în care s-au specializat. De exemplu, cei care au terminat Dreptul, pot preda cultură civică”, a mai spus prof. Ion Negrilă.