Sari la conținut

„Săptămâna Comediei” debutează la Brașov pe 14 mai 2017

saptamana-comediei-debuteaza-la-brasov-pe-14-mai-2017

Din 14 și până pe 21 mai, brașovenii sunt invitați la comedie. Festivalul Național de Teatru „Săptămâna Comediei”, ajuns la cea de-a V-a ediție, va aduce la poalele Tâmpei opt piese de teatru, din care șapte în premieră. Festivalul „Săptămâna Comediei” este organizat de Asociația Culturală Fanzin.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc duminică, 14 mai 2017 cu o avanpremieră a Teatrului Sică Alexandrescu, „Prins în plasă”, de Ray Cooney, în regia lui Cristian Ioan.

Teatrul Odeon din București aduce la Brașov spectacolul „Svejk”, ce are la bază dramatizarea realizată de regizorul Alexandru Dabija, inspirată de cartea scrisă de Jaroslav Hašek – „Peripețiile bravului soldat Švejk” (traducerea Jean Grosu). Pe scenă vor urca Pavel Bartoș, Cezar Antal, Ioan Batinaș, Mircea Constantinescu, Sabrina Iașchevici, Dorina Lazăr, Ruxandra Maniu, Paula Niculiță, Alexandru Papadopol, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim și Dan Iosif. Pentru acest spectacol au fost vândute deja toate biletele.

Teatrul Metropolis vine la Brașov cu două piese – „Tartuffe sau Impostorul” în regia lui Victor Ioan Frunză și „Domnul Ibrahim și florile din coran”, în regia lui Chris Simion, spectacol premiat anul trecut în cadrul mai multor evenimente şi festivaluri.

Vom avea parte și de comedie neagră. Unul dintre cele mai iubite spectacole ale Teatrului Excelsior, „The History Boys. Povești cu parfum de liceu”, va fi jucat pentru prima dată la Brașov. După un text de Alan Bennett, în regia lui Vlad Cristache, spectacolul cu, pentru și despre tineri, surprinde anarhiile vârstei, intrigile de cancelarie și relațiile elevi-profesori.

Teatrul Mic aduce la Brașov „Rendez-vous pe Lună” de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag, o aniversare a iubirii pierdute și regăsite, o încercare a unui bărbat pentru a intra în grațiile unei femei frumoase.

Teatrul Național „I. L. Caragiale” este reprezentat de „Micul Infern”, o comedie despre iadul conjugal, așa cum numim, cei mai mulți dintre noi, instituția matrimonială, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea. Și pentru acest spectacol au fost vândute toate biletele.

De la Craiova, de la Teatrul Național „Marin Sorescu”, vine „Spargerea”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, o dramatizare după nuvela „Jaf armat” de Răzvan Petrescu, o comedie neagră condusă cu fantezie, cu Claudiu Bleonț în rol principal.

Brașovenii vor avea ocazia, timp de 8 zile, să-i vadă pe cei mai îndrăgiți actori români: Pavel Bartoş, Alexandru Papadopol, Dorina Lazăr, Adela Mărculescu, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Magda Catone și mulți alții.

Săptămâna Comediei înseamnă și spectacole de stradă și spectacole pentru copii în Parcul Trandafirilor și Parcul Tractorul. Totodată, pe perioada festivalului la Cinemateca Patria vor fi difuzate comedii la care intrarea va fi gratuită. „Săptămâna Comediei” este cel mai apreciat festival de comedie de către brașoveni.

Biletele pentru Săptămâna comediei s-au pus în vânzare online pe www.biletebrasov.ro și la casieria Teatrului Sică Alexandrescu.

Organizator: Asociația Culturală Fanzin
 Partener instituțional: Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
  Proiect cofinanțat din bugetul Municipiului Brașov

.............................................................................................................................

PROGRAMUL FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU „SĂPTĂMÂNA COMEDIEI”, Ediția a V-a

(14-21 mai 2017, Brașov)

PROGRAM TEATRUL “SICĂ ALEXANDRESCU”


Deschiderea Oficială

Duminică, 14 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Sică Alexandrescu Brașov: „Prins în plasă”

Spectacol în avanpremieră

de Ray Cooney

Traducerea: Marian Popescu

Regia: Cristian Ioan

Scenografia: Alexandra Dumitriu

Regia Tehnică: Vasile David, Bărbulescu Constantin

Cu: Mihai Bica, Mihai Giurițan, Gabriela Butuc, Carmen Moruz/Ligia Stan, Tudor Hurmuz/Vlad Pavel, Claudia Suliman, Gabriel Costea

Preț bilet: 35 lei

Luni, 15 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Odeon București: „Svejk”

după Jaroslav Hašek

Regia: Alexandru Dabija

Cu: Pavel Bartoş, Cezar Antal, Ioan Batinaş, Mircea Constantinescu, Marius Damian, Sabrina Iașchevici / Alina Berzunțeanu, Dorina Lazăr, Ruxandra Maniu, Paula Niculiţă, Alexandru Papadopol, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim, Dan Iosif

Durata: 2h 10’

Preț bilet: 75 lei (Sold out)

Marți, 16 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Metropolis București: „Tartuffe sau Impostorul”

de J.B.P. Molière

Versiune scenică: Victor Ioan Frunză

Cu: Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Mihaela Velicu, Adrian Nicolae , Andrei Huţuleac , George Costin, Carol Ionescu, Elena Ghimpeţeanu

Durata: 1h 20’

Preț bilet: 65 lei

Spectatorii sub 16 ani nu au acces!

Miercuri, 17 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Excelsior București: „The History Boys. Povești cu parfum de liceu”

de Alan Bennet

Regia: Vlad Cristache

Cu: Mihai Dinvale, Cristian Popa, Daniela Ioniţă-Marcu, Cristian Nicolaie, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabriel Costin, Ionuț Vișan, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă

Durata: 2h 40’ (cu pauză)

Preț bilet: 50 lei

Recomandare: 16+

Joi, 18 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Mic București: „Rendez-vous pe lună”

de Alexandr Galin

Regia: Gelu COLCEAG

Cu: Dan Condurache, Claudiu Istodor, Ruxandra Enescu, Ana Bianca Popescu, Doina Teodoru, Beatrice Peter, Valentina Popa, Ioana Pashca, Vlad Corbeanu

Preț bilet: 50 lei

Vineri, 19 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Național „I. L. Caragiale” București: „Micul Infern”

de Mircea Ștefănescu

Regia: Mircea Cornișteanu

Cu: Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea

Durata: 2h 30’ (cu pauză)

Preț bilet: 65 lei  (Sold out)

Sâmbătă, 20 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova: „ Spargerea”

după Răzvan Petrescu

Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu

Cu: Claudiu Bleonţ, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Adrian Andone, Cătălin Vieru, Iulia Colan, Gabriela Baciu, Anca Dinu, Eugen Titu

Durata: 1h 30’

Preț bilet: 50 lei

Închiderea Oficială

Duminică, 21 mai 2017

Ora 19:00, Sala mare

Teatrul Metropolis București: „Domnul Ibrahim și florile din coran”

de Eric-Emmanuel Schmitt

Regia: Chris Simion

Cu: Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonţ, Lia Bugnar, Magda Catone, Amelia Ursu, Elena Ghimpețeanu

Durata: 2h

Preț bilet: 65 lei  (Sold out)

Nerecomandat tinerilor sub 14 ani!

Spectacol premiat la FESTIVALUL DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ de la Brașov, ediţia XXVII-a cu următoarele premii:

Marele Premiu: spectacolul „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, de Eric Emmanuel Schmitt, Teatrul Metropolis Bucureşti
Premiul special al juriului: Marian Râlea, pentru rolul Ibrahim, din spectacolul „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, de Eric Emmanuel Schmitt – Teatrul Metropolis Bucureşti
Premiul pentru regie: Chris Simion, pentru spectacolul „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, de Eric Emmanuel Schmitt, Teatrul Metropolis Bucureşti
Premiul pentru scenografie: Maria Miu, pentru scenografia spectacolului „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, de Eric Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion – Teatrul Metropolis Bucureşti

Biletele au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro  și la casieria Teatrului Sică Alexandrescu.

Comentarii

Ultimă oră