Sari la conținut
saptamana-europeana-a-tineretului-la-brasov

“Nu fi spectator. SETează-te!” este mesajul promovat în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, care se desfășoară între 27 mai – 2 iunie, la Braşov. Vor fi cinci zile de evenimente destinate tinerilor, printre care ediția a III-a a Târgului de Voluntariat Brașov, Hippo și prietenii săi, ateliere creative, dezbateri și vizionări de filme scurte despre cetățenia activă.  Acţiunea e organizată de  Asociația Colors.
Tinerii din Brașov sunt invitați să devină pe rând regizori sau actori în cadrul unor evenimente cu scenariul pregătit de voluntarii Colors. Fie că este vorba de filme de acțiune, de dragoste sau documentare, distracția și schimbul de idei sunt garantate.

Programul evenimentelor:
-    Ce este cetățenia europeană? - Marți, 28 mai, ora 17, Centrul de Activități Colors, str. Mircea cel Bătrân nr. 4 – dezbateri, vizionări de filme scurte
-    Activ și creativ – Miercuri, 29 mai, ora 17, Centrul de Activități Colors, str. Mircea cel Bătrân nr. 4 – ateliere creative (parfum de cameră eco, brățări croșetate, atelier de reciclat tricouri; taxă de participare 10 lei)
-    6 minute. 1 idee – Joi, 30 mai, ora 17, Centrul de Activități Colors, str. Mircea cel Bătrân nr. 4 – workshop creativ (taxă de participare 10 lei)
-    Târgul de voluntariat Brașov, ediția a III-a – Vineri, 31 mai, orele 10-16, Parcul central N. Titulescu – organizațiile neguvernamentale din Brașov își prezintă oferta proiectelor de voluntariat comunitar
-    Hippo și prietenii săi – Sâmbătă, 1 iunie, orele 10-16, Parcul sportiv Tractorul – jocuri, animație stradală, ștafete, activități sportive pentru copii și tineri

Comentarii

Ultimă oră