Sari la conținut

Săptămâna fructelor şi legumelor donate de către elevi

saptamana-fructelor-si-legumelor-donate-de-catre-elevi

Peste 1.000 kg de fructe şi legume au fost donate, de elevi şi copii de la grădiniţă, pentru familiile defavorizate din Braşov şi împrejurimi şi copiii din Centrul de Plasament pentru copii cu nevoi speciale Brădet, în cadrul unei campanii a Asociaţiei „Aici pentru Tine”.

Campania s-a derulat în perioada 19 – 23 noiembrie şi în ea s-au implicat elevii şi profesorii de la Liceul Mircea Cristea, Şcola Gimnazială Nr. 30, Şcoala Gimnazială Nr.14, Grădiniţa cu program prelungit Nr.3 şi Scoala gimnaziala nr.33, precum şi o firmă, care a donat 500 kg de mere.


   Potrivit iniţiatorilor, ideea campaniei a fost aceea de a-i ajuta pe elevi să se implice în acţiuni umanitare, pentru a-şi dezvolta empatia şi pentru a înţelege mai bine problemele societăţii în care trăiesc. Mulţi dintre ei, din clasele mai mari, şi-au dorit nu doar să doneze alimente, ci să participe şi la distribuirea pachetelor, împreună cu voluntarii asociaţiei.

„Toate pachetele au ajuns la oamenii nevoiaşi, care sunt în grija asociaţiei, ca şi anul trecut. Este a doua când organizăm această campanie, tot în postul Crăciunului, pentru a le veni în ajutor familiilor sărace, pentru care perioada iernii nu e uşor de trecut. Ne încălzim şi pentru campania «Împreună de Sărbători», în care strângem şi haine, încălţăminte, cărţi şi multe alte cadouri, pe lângă alimente. Ne bucurăm mult de sprijinul instituţiilor de învăţământ implicate şi, mai ales, de entuziasmul copiilor şi adolescenţilor care donează alimente şi chiar participă, alături de noi, la împărţirea pachetelor”, a declarat peşedintele Asociaţiei „Aici pentru Tine”, Adina Gal.

Cei care doresc să ajute cu bani, pot face donaţii în contul Asociaţiei „Aici pentru Tine”: RO64 BACX 0000 0010 9580 7001 deschis la Unicredit Ţiriac, iar firmele interesate pot redirecţiona până pe 31 decembrie 20% din impozitul pe profit către Asociaţie.

Comentarii

Ultimă oră